31 august – Ziua limbii române în Republica Moldova și România – Stiri de ultima ora din Moldova – Ultimele stiri Timpul.md

La 31 august 1989 Parlamentul de la Chișinău (încă sub ocupație sovietică) a aprobat limba română drept limbă oficială între Prut și Nistru, rupând astfel chingile limbii ruse în care am fost prinși de ocupanții de la Moscova. Astfel, de 35 de ani, la treizeci și unu august este sărbătorită oficial Ziua Limbii Române în Republica Moldova.

Dar calea limbii române în Basarabia nu a fost ușoară. Cripto-comuniștii reveniți la guvernare, au inclus în Constituția de la 1994, noțiunea de „limbă moldovenească” și a trebuit să fie duse multe bătălii juridice, pentru prohodirea așa-zisei limbi moldovenești din Constituție și aducerea limbii române.

Abia peste aproape 20 de ani eforturile noastre comune de a scoate limba română din prizonieratul moldovenismului statalist au fost răsplătite prin Decizia Curții Constituționale de la Chișinău (HCC nr. 36 din 5 decembrie 2013), la bază căreia stă o Sesizare pe care am scris-o în calitate de deputat în Parlamentul de la Chișinău și pe care am apărat-o în fața Înaltei Curți..

În această zi deosebită, reflectăm asupra drumului parcurs și sărbătorim realizarea istorică de aducere a limbii române în inima Legii Supreme de la Chișinău, articolul 13 din Constituție.

Volumul “Lupta juridică pentru limba română în Basarabia”, sub genericul “Demantelarea redutelor moldovenismului statalist”, reprezintă contribuția mea modestă la păstrarea și promovarea identității lingvistice și culturale a românilor din Basarabia. Acest volum, prefațat de profesorul Dan Dungaciu, nu este doar o carte, ci o mărturie vie a dedicării noastre pentru valorile fundamentale ale națiunii române.

Astăzi, cu mândrie, ne amintim de rezistența noastră, de argumentele aduse în fața Curții Constituționale și de victoria obținută pentru limba română și identitatea noastră națională. Este o ocazie să mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această luptă și să privim spre viitor cu încredere.

 » Citește toată știrea aici…