Cum a fost omorât Burebista. Ipoteze șocante cu privire la dispariția regelui geto-dac

Burebista a reuşit să unească toate triburile sub o singură stăpânire şi a cucerit un teritoriu uriaş. Misterul dispariţiei sale fulgerătoare de pe scena istoriei nu a fost dezlegat nici astăzi. Sunt mai multe ipoteze legate de moartea acestuia. Unii spun că ar fi fost ucis de o revoltă a unor nobili, iar alții declară că a fost omorât chiar de apropiații lui. 

Burebista a fost asasinat 

Burebista a murit în același an cu Caesar, adică în 44 îHr, ambii sfârșind asasinați. Cel puțin asta arată puținele informații privind moartea lui Burebista. „Iar Burebista a sfârşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui. Cei ce i-au urmat au îmbucăţit întinderea stăpânită de el, în mai multe părţi”, arată același Strabon.

Nu se știe însă cine au fost asasinii și care au fost motivele răsculaților. Istoricii au emis însă o serie de ipoteze. Cea mai la îndemână se leagă de căpeteniile dacice care-și pierduseră puterea absolută în teritoriile lor, odată cu stăpânirea lui Burebista. Cel mai probabil, este vorba despre căpetenii din zone limitrofe, mai îndepărtate de centrul de la Sarmizegetusa.

Burebista, ucis de o revoltă a unor nobili 

„Unificarea Daciei întregi sub o singură stăpânire nu era pe placul multora dintre nobilii daco-geţi, nevoiţi să se închine lui Burebista şi să renunţe la vechea lor autonomie şi la o parte din privilegiile lor. Această aristocraţie tribală nemulţumită urzeşte un complot. Şi cam în aceeaşi vreme îşi are Caesar căderea în plin Senat, străpuns de loviturile de pumnal ale conjuraţilor. Burebista era şi el ucis de o revoltă a unor nobili”, descria uciderea lui Burebista, Hadrian Daicoviciu, conform historia.ro.

Alte ipoteze: Burebista, ucis de apropiații săi 

Alte ipoteze în cazul morții marelui Burebista arată însă contrariul.

 » Citește toată știrea aici…