În timp ce noi ne bucurăm de zăpadă, pentru vietățile pădurii acest lucru înseamnă că rămân, practic, fără hrană. Stratul de omăt se așterne pe jos și le acoperă semințele și frunzișul. Ca să nu moară de foame, silvicultorii le aduc mâncare, cum ar fi porumb, lucernă ori rumeguș de măr. Întreprinderea silvică Nisporeni are circa o sută de hrănitori pentru căpriori și zeci de puncte de hrană pentru mistreți. Pentru că sarea în bucate este importantă, chiar și pentru animale, în păduri sunt amenajate „sărării” – niște locuri cu droburi de sare, care conţine minerale importante pentru dezvoltarea animalelor.
„Ne aflăm în ocolul silvic Ciorești, un ocol din cele patru ale întreprinderii, și acum o să mergem la una din hrănitorile pe care le avem aici, în total pe întreprindere sunt 98 de hrănitori pentru căprior avem, sunt puncte de hrană pentru mistreț în jur de 50, pe ei separat îi hrănim. Avem 105 sărării, în afară de asta avem depozite pentru păstrarea hranei, fânul și frunzarii pe care îi culegem, patru depozite, câte unul la fiecare ocol silvic. – Și aceasta este pentru căpriori ați spus? – Da, acum ne apropiem de o hrănitoare care este pentru căprior, dar hrănim și mistrețul. Mistrețul oricum vine și se hrănește și aici. – Nu-l alungați? – Nu, el oricum mănâncă.
– Bun, haideți să mergem să vedem cum arată. Din câte înțeleg, e cumva mai departe de drumul de acces, e în pădure. – Hrănitorile, de obicei sunt construite și amplasate unde animalele sălbatice sunt prezente. – Mai departe de traseu? – Mai departe de trasee, în interiorul pădurii. – Domnul Sergiu, mă uit așa și parcă văd niște urme. – Da, asta este urmă de căprior, de vreo două zile, nu e de astă noapte. Că ziua e cald și zăpada se topește și se vede că e de undeva de ieri noapte. De obicei animalele sălbatice sunt mai active pe timpul nopții.
Aceasta este o hrănitoare pentru căprior, unde se administrează hrana sub formă de fân sau lucernă în cazul dat, și frunzarele pregătite de anul precedent, din vară. În luna iunie de obicei se pregătesc frunzarele. Anual, la nivel de întreprindere, pregătim hrană în jur de douăzeci de tone de fân, lucernă sau fân de pădure și plus frunzarii, și circa zece tone de porumb. În anul 2023, am administrat zece tone opt sute de porumb și douăzeci și una de tone de frunzare plus fân. La nivel de întreprindere, suprafața gestionată, după evaluarea efectivă de vânat, efectuată acum în luna ianuarie, ca specii de vânat avem cerb în număr nu chiar așa mare, de vreo 7 exemplare, căprior în jur de 500 de exemplare, 75 mistreți, el migrează dintr-o întreprindere în alta, plus șacalul a apărut, în anii precedenți nu a fost. Am identificat în jur de douăzeci de exemplare. Vulpe, iepure, astea animale mai mici, mai comune. Viezurele sau bursucul, jderul de pădure, pisica sălbatică.
Cantitatea de hrană o pregătim în funcție de numărul de animale. – Da, de asta și zic, observați o creștere sau o descreștere? – Da, este o creștere comparativ cu anul 2023. Creșterea la căprior este în jur de zece procente, la mistreț e mai mult de douăzeci de procente, vulpea puțin s-a majorat, iepurele cam constant la număr, cerbul este mai mult și ne bucurăm că s-a stabilit în zona noastră”, am discutat cu directorul Întreprinderii Silvice Nisporeni, Sergiu Movileanu.
Produsele folosite pentru hrana animalelor, precum porumbul ori lucerna, sunt crescute pe terenurile ce aparțin întreprinderii silvice, iar frunzarii sunt făcuți din copacii ce cresc în pădure. Pădurarii și ceilalți angajați trec cam o dată-n săptămână pe la hrănitori, ca să le verifice și, la necesitate, să le completeze.
„Hrănitoarea și sărăria sunt în comun. – E un drob de sare, din câte văd. – Da, e un drob de sare, pe care de obicei o cumpărăm de la farmacia veterinară, e sare simplă, fără adaosuri, fără nimic. Anterior, am avut experiența când puneam sare cu diferite adaosuri și nu prea o consumau, aste e sare curată. – Dar mă uit și parcă sunt urme că a fost consumată. – Da, se vede că a fost linsă. – Dar nu ați văzut cu ochiul liber căpriorii sau mistreții cum vin și se hrănesc aici? – Nu, pentru că aici trebuie stat în liniște, sau noaptea, pentru că altfel îi deranjăm și nu se apropie. Vedeți aici, mistrețul tot linge sarea, că aici e urmă de colte de mistreț, el cu râtul a dat acolo. – Dacă nu se consumă iarna? – Primăvara le strângem toate. – Și le refolosiți? – Nu, nu, strângem tot și gata. Vara, hrănitoarea rămâne curată, doar sarea rămâne aici”.
„Nu departe de hrănitoare, la vreo 15 metri, pe zăpadă, aici unde a mai rămas zăpadă, vedem urme, cel mai probabil de mistreț, așa cum ne-au zis pădurarii. Și din ce au observat ei este vorba de trei animale, un animal mai mare, probabil mama mistreț și doi pui, așa cum am înțeles noi, cam de anul trecut. Își dau seama pădurarii după cât de mare este copita. Te rog, Vlad, dacă poți să înaintezi, aici este un rând de urme, iată în zona asta. Specialiștii spun că sunt urme proaspete, chiar de aseară și iată în partea cealaltă, încă un rând de copite mai micuțe. Faptul că aici sunt aceste urme demonstrează că mistreții, atunci când nu găsesc hrană în altă parte, vin la aceasta hrănitoare și se alimentează, pentru a putea supraviețui în perioadele mai reci ale anului. Din câte am înțeles, le e mai greu atunci când este multă zăpadă, pentru că ei nu găsesc cu ce să se hrănească, dar dacă zăpada puțin se topește, atunci ei se pot alimenta cu ce găsesc în jurul lor”.
Pentru Sergiu Movileanu pădurea este locul unde se simte ca acasă.
„Toată viața am stat prin pădure. Viața fără pădure până la urmă, nu poate să fie, și cel mai mult de pădure sunt legat”.
Face parte dintr-o generație întreagă de pădurari, primul care a stat la straja pădurilor fiind străbunicul său.
„După Al Doilea Război Mondial, cam anii 46, 48, străbunelul pădurar a devenit, ulterior bunelul, tata, eu, un frate am pădurar, un unchi, iarăși pădurar. – Dar copiii? – Copiii sunt mici, dar sperăm că o să continue, vedem”.
Pentru că se descrie ca omul pădurii, Sergiu Movileanu îi știe toate problemele și necesitățile.
„Cel mai dificil acum, ce este afectată, în afară de om și factorul acesta antropic, sunt schimbările acestea climaterice, precipitațiile mai puține, se observă uscare în special la speciile care sunt la limită, cum este fagul, care este la limita arealului său din partea de est, în Republica Moldova. Și cireșul, carpenul suferă. Fructificația la copaci, de exemplu stejarul dacă fructifica la 5- 7 ani, acum fructifică la zece, doisprezece, cincisprezece ani”.
De altfel, în cadrul întreprinderii silvice sunt câteva dinastii de pădurari. Din generație în generație, aceștia preiau munca de la părinți și o transmit, mai departe, copiiilor.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan