Statisticile arată că în Republica Moldova sunt peste 150 de mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, doar 15 la sută sunt angajate. Printre cei norocoși să meargă zi de zi la muncă este și eroul reportajului ce urmează. De cinci ani, Stanislav Pivovarciuc activează la un centru ce oferă servicii psihologice și sociale pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Este omul care îi întâmpină pe toți cei care vin la instituție și le facilitează accesul la specialiștii centrului.
Tânărul activează acum ca „ușier” , deși atunci când a mers la facultatea de științe politice, având și un masterat în acest domeniu, se vedea ministru ori ambasador. La fel ca majoritatea studenților, de altfel. A renunțat însă la visul său nu din cauza condiției sale fizice, ci pentru că l-a dezamăgit clasa și cultura politică.
„Mă numesc Pivovarciuc Stanislav, am 32 de ani, sunt din municipiul Chișinău, am absolvit facultatea „Științe politice și administrative” la USM. Fiind la facultate, mi-a fost pe unde ușor, pe unde mai greu, dar mi-a fost destul de ok. Colegii au fost foarte receptivi, când aveam nevoie de ajutor, mă ajutau”.
Stanislav este unul dintre angajații centrului socio-psiho-pedagogic. Este omul care îi întâmpină și îi petrece pe toți cei care trec pragul instituției. O altă responsabilitate este înregistrarea beneficiarilor într-un registru și ghidarea lor la specialiștii de care au nevoie. Am surprins, în timpul interviului, o parte din munca de zi cu zi a lui Stanislav.
Faptul că are de lucru este o binecuvântare pentru Stanislav. Și asta pentru că, până să se angajeze aici, a trecut prin multe refuzuri.
„După ce am absolvit facultatea, eram în căutare de muncă vreo 2 ani. În 2018, am găsit asociația Motivația și m-a ajutat să mă angajez. Am ajuns la Centrul Psiho-socio-pedagogic. La început eram ca secretar, acum sunt ca ușier. – Cu ce gând ai plecat când te-ai dus să faci facultatea de științe politice? – Am vrut să obțin o funcție municipală ori de stat, un secretar, un ministru, ambasador. Pe parcurs, am înțeles că e altfel. – De ce? Ce te-a făcut să dai înapoi? – Văzând ce se întâmplă acolo sus, nu mai am poftă de nimic”.
Încă din copilărie, Stanislav a fost diagnosticat cu deficiențe de vedere. Starea lui de sănătate s-a agravat în adolescență după ce, în urma unei intervenții chirurgicale, partea stângă a corpului a rămas imobilă.
„La început a fost greu, deoarece lumea ma privea cu dispreț, ca asta este molipsitor, cu timpul m-am luat în mâini și îmi era totuna ce crede lumea. Miam spus că dacă o persoană este sănătoasă la cap nu va râde de un om care are probleme de sănătate”.
Cu timpul, și-a creat o barieră emoțională pentru a putea rezista episoadelor de discriminare prin care a trecut și încă mai trece.
„Copiii, din păcate, nu cunosc și încep a arăta cu degețelul. Dar nu ei sunt de vină, dar părinții că trebuie să le explice că sunt persoane care au probleme”.
Dacă e să compare atitudinea societății moldovenești față de persoanele cu dizabilități de acum 20 de ani și cea din prezent, Stanislav consideră că lumea a devenit mai empatică.
„- Sunt schimbări un pic, persoanele se uită altfel, nu cu dispreț ori cu frică. Este parcă o schimbare, societatea s-a copt. – După părerea ta, ce crezi că ar trebui să se schimbe în societate pentru a nu mai exista barierele pentru persoanele cu dizabilitate, de a se angaja pe piața muncii? – În primul rând, statul ar trebui să creeze mai multe locuri de muncă și angajatorii să fie obligați să angajeze persoane cu dizabilități”.
Chiar și așa, tânărul crede că angajatorii de acum manifestă o mai mare deschidere față de persoanele cu dizabilități. Stanislav este de părere că angajarea unei persoane cu nevoi speciale ar trebui să fie un privilegiu pentru companii.
„Să fie mai buni, să nu se teamă de persoane cu dizabilități, suntem la fel, doar că avem anumite probleme de sănătate, nu suntem molipsitori. – Pentru angajatori? – Să fie mai deschiși cu oamenii cu dizabilități. Să le dea de lucru, nu vrem să fim o povară pentru stat. Angajatorul trebuie să creeze și condiții de muncă, asta este financiar greu. Dar odată ce face asta, pentru el este si un privilegiu să angajezi persoane cu dizabilitate”.
Deși are un salariu stabil, banii pe care îi primește sunt prea puțini pentru a se întreține de unul singur.
„Mai am și probleme de sănătate, sunt pe medicamente, e foarte greu. Acum sunt cu ajutorul părinților, dar singur nu aș reuși. Pentru persoanele nu dizabilități, am un mesaj. Să nu dispere, să se ia în mâini, să se angajeze. Adică, cei care au posibilitate”.
Un reportaj de Constantin Niculae și Veronica Gherbovețchii
Imagini de Vlad Glinjan