Ziua de 27 martie trezeşte supărări majore – şi nu doar la Chişinău. Supărarea cea mai mare este undeva mai la răsărit. Cumva s-ar vrea ca amintirea zilei de 27 martie să nu mai existe, să dispară orice fel de menţionare pozitivă a ei în spaţiul public. Zeci de ani, ea a fost demonizată prin unul dintre cele mai puternice aparate de propagandă care au existat pe planetă. Ce se întâmplă azi cu ziua de 27 martie este floare la ureche.
Dar ce are în ea aşa de periculos această zi de 27 martie? Evenimentul a fost unul simplu: românii dintre Prut şi Nistru s-au unit cu restul românilor. O mică fâşie din fostul Imperiu Ţarist a fost pierdută. Chiar să nu fi avut Moscova destul pământ prin alte părţi? Slavă Domnului, harta URSS-ului e destul de mare, pământ cât vrei în toate părţile. Dincolo de orice considerente geopolitice şi geostrategice, cred că este vorba şi de atitudine. Nu te poţi îmbogăţi pe spinarea altora, dacă nu eşti zgârcit şi hrăpăreţ – iar cea mai mică cedare reprezintă o încălcare a principiului. Altfel nu se poate explica agăţarea de o fâşie de pământ.
Pe de altă parte, de la Moscova a venit dintotdeauna o atitudine imperială. Cum zicea şi un comentator de-al meu de limbă rusă: epoca naţiunilor a trecut, acum se merge spre integrarea economică a spaţiilor largi. Aşa este, de mii de ani cu acest lucru se ocupă imperiile, cu integrare economică pe spaţii largi, cu ocupări de spaţii strategice, care să le asigure protecţia. Mulţi ruşi sunt iritaţi de faptul că imperiile occidentale au fost acceptate mai cu dragă inimă decât imperiul lor. Se întreabă ce diferenţă există între imperiul britanic sau imperiul colonial francez. Prima diferenţă ar fi de situare în timp – francezii şi britanicii şi-au construit imperiile coloniale în secolele XVIII-XIX.