Procrastinarea reprezintă un obicei comun cu care mulți dintre noi se confruntă. În mod frecvent, amânăm sarcinile și evităm să le îndeplinim. Fuchsia Sirois, profesor de psihologie la Universitatea Durham, sugerează că procrastinarea este strâns legată de comportamentul de evitare. Nu sarcina în sine este cea care ne determină să amânăm, ci emoțiile care o înconjoară. De exemplu, începerea unui eseu pentru facultate poate aduce sentimente de îndoială de sine. Lipsa unor instrucțiuni clare poate declanșa, de asemenea, teama de a nu se descurca bine.
Procrastinarea este o acțiune voluntară și nu este cauzată de alte priorități sau urgențe. Procrastinatorii cronici se luptă adesea cu gestionarea emoțiilor lor.
Ce spune un studiu recent Într-un studiu recent, Sirois a constatat că studenții cu un volum mai mare de materie cenușie în cortexul prefrontal dorsolateral stâng, o regiune a creierului asociată cu autocontrolul, au fost mai puțin predispuși la procrastinare.
Cu cât existau mai multe conexiuni neuronale între această parte a creierului și regiunile frontale, cu atât studenții erau mai buni la reglarea emoțiilor negative și la menținerea sarcinilor. Procrastinarea este, de asemenea, frecventă în rândul persoanelor cu tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD). Un studiu a arătat că amigdala, centrul creierului responsabil cu detectarea amenințărilor, tinde să fie mai mare la persoanele care procrastinează. Chiar și amenințările mici, cum ar fi formularea unui e-mail, pot crea un disconfort puternic anticipat, ceea ce duce la dorința de a evita disconfortul cu orice preț. Deși este posibil să existe unii factori genetici care să contribuie la procrastinare, factorii de mediu joacă, de asemenea, un rol semnificativ, scrie incredibilia.ro. Situațiile care epuizează resursele de adaptare, cum ar fi moartea unui membru al familiei, pot determina chiar și persoanele care nu procrastinează să amâne sarcinile. Procrastinarea poate adăuga stres și poate avea un impact negativ asupra sănătății mintale,