Lista antibioticelor care pot fi eliberate din farmacie fără rețetă, în doză de urgență

Nebunia antibioticelor care se eliberează fără rețete la farmacii continuă. Ministerul prezintă Lista și o justifică, în timp ce medii și farmaciștii susțin că se face o greșeală și că o idee bună aplicată prost va provoca mari probleme. Doar 20 de antibiotice figurează în lista celor care pot fi eliberate, în regim de urgență și în doze pentru doar 48 ore, din farmacie fără rețetă. Produsele din listă nu sunt însă „la liber”, precizează farmaciștii.

Un ordin apărut cu doar câteva zile în urmă, emis de Ministerul Sănătății, reglementează condițiile în care farmaciștii pot să le elibereze clienților anumite antibiotice și în lipsa unei rețete.

Este vorba doar de situațiile în care pacientul nu a reușit să ajungă la medic, iar lista antibioticelor care pot fi eliberate, în funcție de problema medicală expusă, cuprinde doar 20 denumiri internaționale. Chiar și așa, sunt voci care au pus problema dacă nu cumva eliberarea de antibiotic fără rețetă crește și mai mult riscul ca pacientul să dezvolte rezistență la antibiotice.

Care sunt medicamentele din listă Cele 20 medicamente care pot fi eliberate la decizia farmacistului, în doze pentru 48 ore și în lipsa rețetei, sunt cuprinse într-o anexă a ordinului elaborat din care fac parte 82 antibiotice și antifungice de uz sistemic. Lista celor 20 medicamente este: 1. AMOXICILLINUM* 2. AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM* 3. AMPICILLINUM* 4. CEFADROXILUM* 5. CEFALEXINUM* 6. CHLORAMPHENICOLUM* 7. CLARITHROMYCINUM* 8. CLINDAMYCINUM* 9. DOXYCYCLINUM* 10. ERYTHROMYCINUM* 11. METRONIDAZOLUM oral* 12. NITROFURANTOINUM* 13. OXACILLINUM* 14. PHENOXYMETHYLPENICILLINUM* 15. SULFAFURAZOLUM* 16. SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM* 17. SULTAMICILLINUM* 18. TETRACYCLINUM* 19. TINIDAZOLUM* 20. NYSTATINUM* Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Adriana Pistol spune: „Întâi de toate, ce se eliberează pentru 48 de ore sunt antibiotice de primă intenţie: tetraciclina, ampicilina, biseptol. Aţi mai auzit de medicamentele astea?

 » Citește toată știrea aici…